M-am născut la Iași, în 1982, într-o familie obișnuită, care locuiește de trei decenii, trei generații la rând, în cartierul Tătărași. În casă, păriniții ne-au încurajat să îndrăgim școala (astăzi, tustrei frații suntem doctori în științe), cinstea, curajul și inițiativa. Fiind un geamăn, am trăit toată copilăria și adolescența alături de fratele meu, Alexandru, cu care am fost coleg din prima și până în ultima zi de școală. Amândoi am știut că sunt două lucruri pe care nu trebuie să le abandonezi în viață: cartea și caracterul. În Iași am urmat studiile gimnaziale și liceale în locurile în care am copilărit. A fost vremea acumulărilor intelectuale, în care am înțeles că pentru mine drumul de urmat este studiul istoriei, a trecutului românesc. Citeam mult, fiind mai mereu cu nasul în cărți, în contrast cu viziunea părinților noștri, care și-ar fi dorit ca noi să facem o carieră în afaceri. Așadar, am urmat cursurile Universității ”Alexandru Ioan Cuza”, absolvind Facultatea de Istorie, precum și un program de master.
Încă din timpul facultății am înțeles că deschiderea spre noi orizonturi academice fără accesul la biblioteci și centre de cercetare din afara țării este imposibilă. În 2004-2005, am fost bursier Erasmus la Salonic, în Grecia, unde am urmat cursuri de istorie a Balcanilor. A fost una dintre cele mai frumoase experiențe intelectuale și de viață. Aici am cunoscut-o pe Andreea, o ardeleancă, care a ajuns bancheră, de care sunt alături și astăzi, devenită în 2008 soția mea, jumătatea pragmatică a familiei 🙂
Recunoașterea academică pentru un cercetător înseamnă susținerea doctoratului. Astfel, în 2011 am devenit doctor în istorie, cu calificativ maxim, al Universității ”Al. Cuza”, unde, în prezent, sunt cadru didactic asociat. În timpul doctoratului, am fost bursier al Colegiului Noua Europă, o prestigioasă instituție de cercetare, bursă care mi-a permis să obțin și un stagiu de studii la Amsterdam. Una dintre cele mai frumoase perioade ale activității de cercetare am petrecut-o în Statele Unite ale Americii, la Washington, într-o instituție academică de renume mondial, unde am fost bursier în 2010-2011.
În perioada 2006-2009 am avut șansa de a lucra la vârful administrației românești, când am fost consilier la Cancelaria Primului-Ministru şi consilier al directorului general al Arhivelor Naţionale ale României. Experiența acumulată în acei ani mi-a oferit șansa să înțeleg că performanța nu poate avea loc decât în locuri în care există determinare, pregătire și implicare. În instituțiile guvernamentale în care am lucrat am făcut cunoștință cu instrumentele eficiente și eficace ale organizării comunității, am contribuit la reforme de care beneficiază astăzi sute de mii de români și am învățat de la oameni competenți că puterea exemplului personal poate genera rezultate remarcabile.
În paralel cu activitatea în administrație, după absolvirea facultății, am continuat să studiez, să cutreier bibliotecile și arhivele încercând să descifrez tainele trecutului, să investighez crimele regimului nazist și ale comunismului. Am debutat în activitatea de cercetare în cadrul Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc, unde am lucrat încă de la înființare (2006), devenind în anul 2012 președintele executiv al instituției. Activitatea de cercetare mi-a adus importante satisfacții și realizări de care sunt astăzi mândru: coautor al singurului manual de istoria comunismului din România, coordonatorul celei mai importante monografii despre penitenciarele comuniste, numeroase participări la conferințe internaționale (Washington, New York, Berlin, Londra, Paris, Moscova, Praga, Budapesta etc.).
Cea mai frumoasă apreciere pentru eforturile mele în cunoașterea istoriei a fost însă decorația pe care am primit-o de la Regele Mihai în 2008.
ACTIVITATEA MEA ÎN FRUNTEA INSTITUTULUI DE INVESTIGARE A CRIMELOR COMUNISMULUI
Am fost numit în mai 2012 în fruntea Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc. O importantă agenție guvernamentală pe care o cunoșteam foarte bine, în care lucrasem încă de la înființare, parcurgând pe rând trepte ierarhice, de la cercetător, la coordonarea unor proiecte și ajungând în cele din urmă la conducerea instituției.
Sunt reprezentantul unei generații care s-a născut în comunism și care a fost chemată să-l înfrunte în libertate. Așadar, am știut că nu poate exista împăcare cu trecutul până când cei care au comis crime în vremea comunismului nu sunt trași la răspundere. Într-un timp foarte scurt, am reușit să demarez campania de deconspirare a foștilor torționari din regimul comunist și de aducere a lor în fața justiției. Pentru prima dată în istoria postdecembristă a României, foști șefi de închisori comuniste precum Alexandru Vișinescu (fost comandant al închisorii de la Râmnicu Sărat, unde a fost închis Corneliu Coposu) și Ioan Ficior (fost comandant al lagărului de la Periprava, unde au murit peste o sută de foști deținuți politici) au fost puși sub acuzare pentru crime împotriva umanității, una dintre cele mai grave acuzații din lume.
Cât am fost la conducerea institutului am contribuit de asemenea la promovarea proiectului de lege privind diminuarea pensiilor torționarilor comuniști. Tot în timpul mandatului meu, proiectul Memorialul Victimelor Comunismului de la Râmnicu Sărat a intrat în linie dreaptă, urmând ca transformarea fostei închisori în muzeu-memorial să se încheie peste doi ani.
Cei aproape doi ani cât m-am aflat la conducerea institutului reprezintă pentru mine o carte de vizită. Sunt mândru de ce am realizat. A fost vorba despre voință, despre determinare și profesionalism. Presa națională și internațională a apreciat strădania mea, elitele românești m-au încurajat, iar tinerii au arătat o susținere fermă a acestor eforturi. În definitiv, îndeplinindu-mi misiunea, datoria de a nu uita, eu nu am vorbit despre trecut, ci despre viitor. Despre supraviețuire, despre șansă, despre demnitatea umană, despre credință și despre opusul acestor virtuți.